luni, 14 noiembrie 2011
luni, 7 noiembrie 2011
A Man Called God (MBC Drama 2010) -Sinopsis&Teaser
În afara dramelor istorice care l-au consacrat – Emperor of the Sea, Jumong, Kigdom of the Wind – Song Il-gook a interpretat numeroase alte roluri, ultimul fiind cel din „A man called God” dramă romantică în 24 de episoade produsă de MBC.
In aceasta drama personajul principal este Michael King aka Choi Kang-Ta (Song Il-Kook) dobândeşte putere similară unui zeu. De mic copil şi-a pierdut părinţii şi a fost adoptat de o familie de americani. Ulterior el se întoarce în Coreea pentru a se răzbuna pe ucigaşii tatălui său.
Teaser 1
Teaser 2
sâmbătă, 17 septembrie 2011
miercuri, 14 septembrie 2011
joi, 1 septembrie 2011
miercuri, 6 iulie 2011
duminică, 3 iulie 2011
City Hunter (SBS Drama 2011)
Titlu: 시티헌터 / City HunterEpisoade: 20
Perioada de difuzare: 25.05.2011 - 28.07.2011
Lucrarea originală: Manga de Tsukasa Hojo
Director: Jin Hyuk
Scenarist: Hwang Eun Kyung, Choi Jin Soo (최수진)
Sinopsis
Drama coreeana "City Hunter" se bazeaza pe celebrul roman al scriitorului japonez Tsukasa Hojo. Acesta este primul remake realizat dupa acest roman, exceptand binecunoscutul desen animat (anime-manga) realizat de japonezi. "City Hunter" a trecut de la Tokyo anului 1980 la Seul-ul anului 2011, iar conform cu structura povestii originale protagonistul devine un vânător al oraşului, un fel de justitiar aflat la limita legii.
Lee Yoon Sung (Lee Min Ho) detinatorul unui doctorat in electronica si telecomunicatii se angajaza la Casa Albastra (resedinta presedintelui, sinonima cu Casa Alba la americani sau cu Palatul Cotroceni la romani) in echipa care controleaza si coordoneaza reţeaua nationala de comunicati.
Kim Na Na (Park Min Young) fosta luptatoare de judo lucreaza ca bodyguard la Casa Albastră. Ea va fi în cele din urmă implicata într-un triunghi amoros cu Lee Yoon Sung şi procurorul Lee Hyuk Joon (Kim Young Joo) care are si el un rol destul de important in toata povestea.
Distributie
Lee Min Ho
Park Min Young
Lee Joon Hyuk
Hwang Jin Hee
Goo Ha Ra
Chun Ho Jin
Kim Sang Joong
Lee Jung Hyo
Lee Kwang Soo
Kim Na Na (Park Min Young) fosta luptatoare de judo lucreaza ca bodyguard la Casa Albastră. Ea va fi în cele din urmă implicata într-un triunghi amoros cu Lee Yoon Sung şi procurorul Lee Hyuk Joon (Kim Young Joo) care are si el un rol destul de important in toata povestea.
Distributie
Lee Min Ho
Park Min Young
Lee Joon Hyuk
Hwang Jin Hee
Goo Ha Ra
Chun Ho Jin
Kim Sang Joong
Lee Jung Hyo
Lee Kwang Soo
Trailer
sâmbătă, 21 mai 2011
luni, 16 mai 2011
Petrecerea de inchidere la "The Thorn Birds"
 |
| Cei cinci actori principali la conferinta de presa desfasurata in timpul petrecerii de celebrare a incheierii dramei "The Thorn Birds" |
 |
   |
Relatii proaste intre Choi Jin Daniel si Ryu Jin din Baby faced Beauty? Nu. In realitate sunt cei mai buni prieteni.
Jin Wook (Daniel Choi) a fost întotdeauna mustrat de către şeful său, Seung Il (Ryu Jin) pentru felul cum se imbraca la serviciu iar el tot timpul isi face griji sa nu isi piarda slujba. Seung Il, a fost de asemenea nervos si din cauza ca Jin Wook i-a zgâriat maşina şi i-a aruncat supa de alge in fata. În plus, este de aşteptat ca vor forma relaţii solide cu personajele feminine Jang Na Ra şi Kim Min SEO pe parcurs ce povestea dramei evolueaza. După primele doua episoade difuzate, telespectatorii au lăsat mesaje complet opuse la bord, spunând, "Ryu Jin în drama pare prea rece" sau "Aş vrea să renunţ la serviciul meu dacă am de a lucra cu un sef ca el " şi " Jin Wook jucat de Daniel Choi este de fapt un gafeur fără speranţă si este foarte normal ca Seung Il sa fie supărat pe el ". În pofida acestor discuţii aprinse despre cele două personaje în rândul telespectatorilor, cei doi actori sunt de fapt cei mai buni prieteni pe platourile de filmare. Când Daniel Choi a filmat scena în care el a trebuit să fie improscat cu lichid Kimchi, Ryu Jin a arătat îngrijorarea cu privire la Daniel şi l-a consolat spunandu-i că el va fi în curând improscat cu supa de alge marine. Dupa ce Ryu Jin s-a udat cu supa de alge marine, ei au luat o figura comica în faţa aparatului de fotografiat. Cei doi actori au devenit, conform relatărilor, confortabili cu aspectul reciproc pe care l-au capatat în acele scene. O persoană apropiată lui Daniel Choi a spus, "Daniel întotdeauna rămâne cu Ryu Jin pe platou şi mănâncă împreună. Chiar dacă Ryu Jin este un actor senior, el este întotdeauna afectuos faţă de Daniel Choi şi Daniel il considerea pe Ryu Jin un actor grozav ". O persoană apropiată lui Ryu Jin, de asemenea, a spus," Ryu Jin joacă rolul unui tip rece în drama, dar de fapt el are un simţ al umorului foarte dezvoltat".
duminică, 15 mai 2011
Un scurt istoric al filmului corean ("A Short History of Korean Film" by Paquet Darcy - original file in english language is here- click on title)
1910 - Coreea este oficial anexata de către Japonia, după mai mulţi ani de colonizare efectiva
1919 - Primul film coreean, o kinodrama (piesa cu insertii de film) numit Razbunarea drepţilor (Uirijeok Gutu).
1923 - Primul film mut, Wolha-ui maengseo, regizat de Yun Baek-nam
1926 - Arirang de Na Un-Kyu.
1935 - Primul film de sunet, Chunhyang-Jeon regizat de Lee Myung-woo
1937 - Japonia invadeaza China, cenzura creste in industria cinematografica.
1945 - Japonia capitulează; Coreea isi recapata independenta, dar este în curând împărţită în două.
1949 - Primul film color, Jurnalul femeilor de Hong Seong-gi.
1950 - Războiul începe în Peninsula Coreeană.
1953 - Acord de încetare a focului semnat la Panmunjeom.
1956 - Box Office Smash , Doamna libera care inaugureaza renaşterea industriei cinematografice.
1960 - Camerista, în regia lui Kim Ki-Young.
1961 - Obaltan, regizat de Yu Hyun-Mok.
1961 - Lovitura de stat militară duce la consolidarea şi reglementarea industriei cinematografice.
1973 - Infiintarea Korean Motion Picture Promotion Corporation (KMPPC).
1974 - Infiintarea Arhivei de Film Coreean
1979 - Preşedintele Park Chung Hee este asasinat.
1980 - Uprising Gwangju.
1981 - Mandala, regizat de Im Kwon-taek.
1988 - Studiourile de la Hollywood isi deschid primele sucursale în Coreea, conduse de către UIP.
1992 - Mariagge Story este primul film finanţat de către un membru al chebol (Samsung).
1993 - Se raspandeste democratia în Coreea, sub noul preşedinte Kim Young Sam.
1993 - Sopyonje, regizat de Im Kwon-taek, record local de box-office.
1997 - Deschiderea Complexului Cinematografic Namyangju in afara Seulului
1999 - Shiri, regizat de Kang Jae-Gyu, va porni boom comercial.
2001 - Cotă de piaţă locală ajunge in topuri la 50%, apare boom-ul in vanzari peste hotare.
2004 - Silmido şi Tae Guk Gi devenin primele filme care au vandut 10 milioane de bilete.
2004 - Oldboy câştigat Grand Prix (premiul II) la Festivalul de Film de la Cannes.
2006 - The Host , record de box office şi ajută la cota de piaţă locală careajunge la 64%.
1903-1945: Coreea sub ocupatie japoneza
Au rămas doar fragmente din istoria filmului corean. Marea majoritate urmelor filmelor coreene timpurii au fost pierdute din cauza neglijentei sau a distrugerii provocate de războiul din Coreea, şi numai o singură productie realizata înainte de 1934 se regăseşte în forma completă de astăzi. Cu toate acestea, documentele istorice zugravesc o imagine a unei industrii creative şi pline de viaţă, care a produs peste 160 de caractere de la inceputul anilor douăzeci si până la predarea Japoniei forţelor aliate în 1945.
De la 1909 la 1920, o serie de teatre au fost construite în Seul şi ariile regionale, în oraşe, cum ar fi Pusan şi Phenian. Cele mai multe dintre aceste teatre au fost deţinute de oameni de afaceri japonezi, dar cei cativa proprietari coreeni de teatru au obtinut o cantitate semnificativă de de capital pentru ecranizari datorita importurilor europene şi americane. Acest capital a fost eventual folosit pentru a ajuta la finanţarea primelor producţii nationale. Primul film corean, o kinodrama (Razbunarea dreptilor) a debutat la Seul laTeatrul Danseongsa în 1919. Spectacolul a fost apreciat de public dar perspectivele pe termen lung a acesteia şi a altor kinodrame au fost impiedicate de intelectuali care au criticat formatul mixt al piesei socotind-o ca o insultă atât pentru teatru cat şi pentru film.
Capodopera a acestei ere este considerata a fi Arirang in regia lui Na Un Kyu-lui, primul film corean mut care a fost produs în 1923. care avea doar 25 de ani la acel moment. L-a produs, l-a regizat şi a jucat în acest film rolul unui om instabil psihic care ucide pe fiul unui bogat proprietar de pământ care are reletii stranse cu politia japoneza. Titlul este luat dintr-un cântec popular , care, în forma sa recenta rearanjat ar deveni un fel de imn pentru mişcarea de independenţă coreeana. Filmul, admirat pentru calităţile sale estetice, precum şi pentru ascunsele sale mesaje politice, a devenit o sursă de inspiraţie pentru un val de tineri cineasti care spera sa faca filme bazate pe principii de realism şi rezistenţă la putere japoneză.
În ciuda popularităţii tot mai maria a cinematografiei locale, cenzura japoneză a jucat un rol important în limitarea creşterii sale. Guvernul colonial a cerut toate scenariile filmelor atat cele interne cat şi externe trebuie să fie prezentate unui consiliu de cenzura a guvernului pentru aprobare înainte de a fi verificate iar poliţia a fost prezenta la teatre pentru a urmari proiectiile. Deşi, câteva filme naţionaliste coreene au ajuns in fata publicului pana la sfârşitul anilor 1920, din 1930 cenzura a devenit mult mai stricta, astfel încât melodramele, costumdrame, filme şi filmele projaponeze au devenit mai proeminente. Mai multe filme au fost pur si simplu interzise şi ulterior au foat distruse.
In anul 1935, primul film sonor Chunhyang-Jeon a
fost regizat de Lee Myung-Woo, cu asistenţa pionierului tehnician de sunet Lee Pil-Woo. Cu toate acestea,
realizatorilor locali le-a fost greu sa stranga suficienti bani pentru a
produce un sunet caracteristic, şi filmul sonor corean s-a confruntat cu
critici mult mai dure decât filmele mute, pe care le-au precedat. Doar doi ani mai târziu, succesul comercial obtinut de
Lee Gyu-hwan's (1937) cu Drifter, cand filmele sonore au fost stabilite ca normă. În
acelaşi an Japonia a invadat China, şi realizatorii
coreeni au intra sub presiune tot mai mare pentru realizarea filmelor care
au susţinut trupele militare japoneze şi efortul de război. În 1942, filmele in limba coreana au fost interzise de către guvern.
1945-1955
Doar cinci filme au supravieţuit din perioada ocupatiei americane din Coreea şi sfârşitul războiului coreean. Dintre acestea, cel mai renumit este Choi Un-Gyu a lui Chayu Manse! ("Hoorah! Freedom)" lansat în 1946. Oda adusa patriotismului, cu sentimente puternice anti-japoneze, filmul sa dovedit a fi un hit pentru public.
În timpul războiului coreean, o mare parte din filme si infrastructura ţării a fost distrusa şi centrul industriei s-a mutat temporar la Busan. Mulţi realizatori de film s-au implicat în fotografie şi in realizarea filmelor documentare de război. În urma acordului de armistiţiu în 1953, preşedintele Syngman Rhee a declarat ca cinematografele să fie scutite de orice taxe, în speranţa revigorarii industriei. Programe de ajutor extern prevăzute pentru Coreea de Sud cu tehnologie de film şi echipamente au pregatit scena pentru renaşterea cinematografiei coreene la sfârşitul anilor cincizeci şi şaizeci .
Doar cinci filme au supravieţuit din perioada ocupatiei americane din Coreea şi sfârşitul războiului coreean. Dintre acestea, cel mai renumit este Choi Un-Gyu a lui Chayu Manse! ("Hoorah! Freedom)" lansat în 1946. Oda adusa patriotismului, cu sentimente puternice anti-japoneze, filmul sa dovedit a fi un hit pentru public.
În timpul războiului coreean, o mare parte din filme si infrastructura ţării a fost distrusa şi centrul industriei s-a mutat temporar la Busan. Mulţi realizatori de film s-au implicat în fotografie şi in realizarea filmelor documentare de război. În urma acordului de armistiţiu în 1953, preşedintele Syngman Rhee a declarat ca cinematografele să fie scutite de orice taxe, în speranţa revigorarii industriei. Programe de ajutor extern prevăzute pentru Coreea de Sud cu tehnologie de film şi echipamente au pregatit scena pentru renaşterea cinematografiei coreene la sfârşitul anilor cincizeci şi şaizeci .
 |
| Secventa din Housemaid (1960) |
A doua jumătate a anilor 1950 poate fi considerată o perioadă de renaştere pentru industria de film coreeana. Ca număr de producţii interne acestea au crescut de la 8 în 1954 la 108 în 1959. Publicul, de asemenea, a revenit la teatre, îmbrăţişând filme cum ar fi versiunea din 1955 a filmului Chunhyang-Jeon, care a atras 200 de mii de telespectatori din Seoul (peste o zecime din populaţia oraşului), şi Madame Freedom (1956), bazat pe un scandalosul roman care a fost publicat cu un an înainte într-un ziar local.
Sfârşitul anilor 1950 şi începutul anilor 1960 au marcat apariţia unora dintre cei mai talentati regizori din Coreea. Acesti realizatori de film a lucrat într-o perioadă în care industria autohtonă de film sa bucurat de un val fără precedent în box office. Cu toate acestea în 1962, dictatorul militar Park Chung Hee a instituit o lege extrem de constrictiva "Motion Picture Law" care a provocat o consolidare severă a numărului de companii de film şi care a consolidat controlul guvernamental asupra tuturor aspectelor din aceasta industrie. Deşi filmele realizate au continuat să fie efectuate până la sfârşitul acestui deceniu, astfel de politici restrictive în cele din urmă au avut un efect grav asupra creativitatii industriei cinematografice.
Fara indoiala, cel mai şocant de original director de film din Coreea era Kim Ki-Young care era renumit pentru dramele sale domestice. Kim a lansat cel mai faimos film al sau Camerista (The Housemaid ) în 1960. Acest film spune povestea unei cameriste manipulative care il seduce pe stapanul ei . Ca şi în multe din filmele lui Kim, femeile din acest film au o mare putere să devină o ameninţare directă fata de omologii lor de sex masculin. Deşi activitatea lui Kim a rămas în mare parte uitata de mulţi ani, el a fost "re-descoperit" în anii 1990 şi i-a fost acordat locul lui de drept in istoria filmului coreean.
Un alt talent semnificativ pentru această epocă este Yu Hyun-Mok, care a captat atenţia pe scară largă cu Obaltan (Aimless Bullet) film din 1961. Acest film, care combină preocupările sociale cu teme ale neorealismului italian, cu design expresionist, sunet şi efecte vizuale, îşi exprimă durerea şi disperarea adusa de distrugerea provocata război şi dezvoltarea industrială din Coreea. Munca lui Yu, care se concentrează asupra membrilor marginalizaţi ai societăţii, este foarte stilizata.
În sfârşit, Shin Sang-Ok s-a stabilit ca o figură majoră cu lucrari timpurii, cum ar fi A Flower in Hell (1958) şi filmele lui cele mai cunoscute Houseguest şi Mama mea (1961). Lucrarea din urmă,
declarata din perspectiva unei tinere fete, portretizeaza
luptele unei văduve tinere, care se indragosteste de chiriasul ei, dar nu isi poate exprima sentimentele ei din cauza unui cod social
restrictiv. Mai târziu, în zece ani,
Shin se întoarce la culoare şi la un ton mai senzual în lucrări, cum ar fi
Dream (1967), bazat pe o poveste veche despre un călugăr budist
libidinos, şi o lucrare de maestru stabilita in perioada medievala a dinastiei
Chosun: Eunuc (1968 ). În
1978, după ce a făcut aproximativ 80 de filme în ţara sa de origine, el
şi soţia lui au fost misterios "rapiti" şi duşi in Coreea de Nord. După
ce a lucrat în industria de film acolo timp de opt ani s-a mutat la
Hollywood, unde va produce The Three Ninjas fiind cunoscut sub numele de
Simon Sheen.
1970
În anii şaptezeci, industria de film a intrat într-o lungă perioadă de declin şi niveluri crescute de cenzura a guvernului. În 1973 Korean Motion Picture Promotion Corporation (precursor al Consiliului Coreean de Film) a fost format într-un efort de a revigora industria şi în anul următor a fost fondată Arhiva Coreana de Film dar industria cinematografica coreana nu s-a revigorat pana prin anii 1990.
Cu toate acestea o serie de lucrări interesante din această perioadă prezintă un nivel ridicat deoriginalitate în explorarea lor personala de teme. Munca de debut a talentatului director Jang-Ho Lee a fost The Hometown of Stars si Road to Sampo, ultimul film l-a facut in memoria regizorului Lee Man-Hee, care a murit în 1975 în jurul varstei de patruzeci de ani. Anii saptezeci au fost martori la scurta dar orbitoarea cariera a lui Ha Kil-Jong, descrisă de mulţi ca fiind unul dintre cei mai talentati regizori care au lucrat vreodata în Coreea. Ha a regizat şapte filme, inclusiv opera sa cea mai cunoscută March of Fools (1975) înainte de moartea sa timpurie în 1979 la vârsta de 38.
1980-1996
O infuzie de talent regizoral la începutul anilor optzeci aduce o renaştere modesta în industria de film. Deşi
participarea a rămas la niveluri scăzute, anii optzeci au cunoscut o uşoară
relaxare în cenzură şi un plus de recunoastere din partea comunităţii
internaţionale de film, culminând cu, probabil, în atribuire Kang
Su-Yeon care a luat premiul pentru "cea mai buna actrita" la Festivalul de Film de la Veneţia
1987 pentru rolul ei în Surrogate Mother.
Multi critici ar putea argumenta că numele cele mai semnificativ ale deceniului este Im Kwon-Taek. Im
deşi a regizat peste 70 de filme pana la 1980,filmul
Mandala (1981) l-a facut cel mai cunoscut regizor din Coreea. Îndepărtându-se
de stilul său anterior de orientare comerciala Mandala se concentrează
pe doi călugări, în scopul de a explora sensul şi locul de budism în
societate coreeană. Im a devenit cunoscut
pentru eforturile sale de a capta şi consacră vechi si uitate
elemente ale culturii tradiţionale coreene. caracteristica
lui cea mai populara şi aclamata, Sopyonje (1993) a adus la o renaştere în arta vocala coreeana cunoscuta sub numele de
pansori. Până în prezent, Im a regizat 100 de filme şi el rămâne o figură centrală în filmul coreean.
În anii 1980, industria de film coreean a întreprins primii paşi spre o transformare majoră cu mai multe evoluţii importante. În primul rând, liderul militar Roh Tae-Woo a promulgat o nouă constituţie în 1988 care a dus la o relaxarea treptată a cenzurii politice. Un film pentru care a fost prea devreme pentru a profita de acest lucru a fost Chilsu şi Mansu (1988) a lui Park Kwang-Soo lui, care invocă inteligent imagini de la o demonstraţie de stradă într-o scena finală memorabilă. Park este cunoscut pentru mai multe filme apreciate direct, cum ar fi Black Republic (1990), To the Starry Island (1993) si A Single Spark (1995).
In 1984, o revizuire a Motion Picture Law a slăbit unele dintre restricţiile de reglementare pe realizatori de film coreean de producţii independente, care au fost anterior ilegale. Rezultatul final a acestui fapt este că, până la sfârşitul anilor 1980 o nouă generaţie de producători tineri au intrat în industria de film, şi abordările lor noi în cele din urmă au avut un efect major asupra cinematografiei coreene.
Cu toate acestea, ştirile nu au fost pozitive pentru cineastii locali. În 1988, o schimbare în politica a ridicat restricţiile la importul de filme străine, şi a permis companiilor de la Hollywood să înfiinţeze sucursale pe pamant coreean. Până în acest moment, screening-ul de filme de la Hollywood sau Hong Kong a fost întotdeauna strict controlat şi limitat de către guvern în diverse moduri. Aceste legi noi ar însemna că pentru prima dată, filmele coreene ar trebui să concureze direct cu produsul de la Hollywood. Peste următorii câţiva ani, filmele interne au pierdut treptat cota lor de piaţă, ajungând la un punct inferior în 1993, când cinematografia coreeana a constituit doar 16% din cifrele de prezenţă globală.
Cu toate acestea, în 1992,Marriage Story regizata de directorul Kim Ui-Seok a deschis recenzii critice prevestind nu numai introducerea unui nou gen popular (comedie-sex-război) dar, de asemenea, o nouă eră. Cu acest film, Samsung, unul dintre de cinci conglomerate majore din Coreea de Sud, ar deveni prima familie de chebol care intra în industria filmului. În timp, aceste conglomerate au transformat structura de afaceri, introducand unui sistem integrat vertical prin eliberarea de finanţare, producţie, expoziţie, distribuţie şi videoclipuri care au fost controlate de o singură companie. Deşi familii de chebol multe dintre ele inclusiv Samsung, au renunţat la aceasta industrie imediat după criza financiara din 1997 .Conglomerate majore, cum ar fi CJ, Grupul Orion (Showbox) şi Lotte rămân cei mai puternici jucători din industria cinematografica pana in ziua de azi.
 |
| Seventa din Sopionje (1993) |
În anii 1980, industria de film coreean a întreprins primii paşi spre o transformare majoră cu mai multe evoluţii importante. În primul rând, liderul militar Roh Tae-Woo a promulgat o nouă constituţie în 1988 care a dus la o relaxarea treptată a cenzurii politice. Un film pentru care a fost prea devreme pentru a profita de acest lucru a fost Chilsu şi Mansu (1988) a lui Park Kwang-Soo lui, care invocă inteligent imagini de la o demonstraţie de stradă într-o scena finală memorabilă. Park este cunoscut pentru mai multe filme apreciate direct, cum ar fi Black Republic (1990), To the Starry Island (1993) si A Single Spark (1995).
In 1984, o revizuire a Motion Picture Law a slăbit unele dintre restricţiile de reglementare pe realizatori de film coreean de producţii independente, care au fost anterior ilegale. Rezultatul final a acestui fapt este că, până la sfârşitul anilor 1980 o nouă generaţie de producători tineri au intrat în industria de film, şi abordările lor noi în cele din urmă au avut un efect major asupra cinematografiei coreene.
Cu toate acestea, ştirile nu au fost pozitive pentru cineastii locali. În 1988, o schimbare în politica a ridicat restricţiile la importul de filme străine, şi a permis companiilor de la Hollywood să înfiinţeze sucursale pe pamant coreean. Până în acest moment, screening-ul de filme de la Hollywood sau Hong Kong a fost întotdeauna strict controlat şi limitat de către guvern în diverse moduri. Aceste legi noi ar însemna că pentru prima dată, filmele coreene ar trebui să concureze direct cu produsul de la Hollywood. Peste următorii câţiva ani, filmele interne au pierdut treptat cota lor de piaţă, ajungând la un punct inferior în 1993, când cinematografia coreeana a constituit doar 16% din cifrele de prezenţă globală.
Cu toate acestea, în 1992,Marriage Story regizata de directorul Kim Ui-Seok a deschis recenzii critice prevestind nu numai introducerea unui nou gen popular (comedie-sex-război) dar, de asemenea, o nouă eră. Cu acest film, Samsung, unul dintre de cinci conglomerate majore din Coreea de Sud, ar deveni prima familie de chebol care intra în industria filmului. În timp, aceste conglomerate au transformat structura de afaceri, introducand unui sistem integrat vertical prin eliberarea de finanţare, producţie, expoziţie, distribuţie şi videoclipuri care au fost controlate de o singură companie. Deşi familii de chebol multe dintre ele inclusiv Samsung, au renunţat la aceasta industrie imediat după criza financiara din 1997 .Conglomerate majore, cum ar fi CJ, Grupul Orion (Showbox) şi Lotte rămân cei mai puternici jucători din industria cinematografica pana in ziua de azi.
Mai mulţi directori care au debutat în anii 1980 au continuat să producă lucrari interesante în anii '90. În
special, Jang Sun-Woo, care la împuşcat pe primul său personaj in Seoul Jesus realizat în 1986. El s-a prezentat publicului cu o serie de filme dificile şi
controversate variind de la Road to the Racetrack (1993),
un portret întunecat şi şerpuitor a doi intelectuali coreeni care au o
aventură, la A Petal (1996), despre efectele de durată ale masacrul Kwangju în 1980.
 |
| Secventa din The Day a Pig Fell Into the Well (1996) |
1996-prezent
Cu toate acestea începand cu anul 1996, o nouă generaţie de regizori au început să ia cu asalt industria cinematografica. Stapanul Arthouse, Hong Sang-Soosi- a facut debutul cu filmul The Day a Pig Fell Into the Well (1996) care ţese experienţa a patru personaje intr-o poveste unică. În acest film şi in filmele sale ulterioare, Hong si-a construit o reputatie pentru reprezentarea lui sincera a cruzimii şi josniciei relaţiilor umane. Anul 1996 a văzut, de asemenea, debutul regizorului controversat Kim Ki-Duk, cunoscut pentru stilul său de film dur, dar vizual - izbitor (în mare parte auto-didact) şi tendinţa de a trage filme foarte repede pe un buget shoestring. Spre deosebire de majoritatea celorlalti directori din conducerea coreeana, Kim a facut filme cum ar fi The Isle (2000) care a fost mai întâi promovat pe plan internaţional. Apoi, în 1997, Lee Chang-Dong si-a facut debutul cu Green Fish. Un fost romancier, Lee va câştiga în cele din urmă un premiu pentru "cel mai bun director" de la Veneţia pentru Oasis (2002), şi, de asemenea, a servit ca Ministru al Culturii si Turismului in Corea de Sud intre anii 2003-2004.
În acelaşi timp, un grup de tineri realizatori s-au axat pe filme cu aspect mai comercial care a fost, de asemenea, si lucrarea lor de debut. În 1997,realizarea filmului de succes The Contact cu Chang Yoon-Hyun a marcat o renaştere A popularittii de box-office si a condus la succesul fără precedent al Kang Je-Gyu din 1999 in filmul Shiri. De atunci, Coreea a intrat într-o perioadă de boom-ul care clasează ca fiind unul din cele mai bruste şi notabiledin ultimii ani ai cinematografiei mondiale. Audienţe locale s-au grăbit să îmbrăţişeze filme locale, astfel că, prin 2001, 60-70 filme coreene făcute în fiecare an au vândut bilete în mod semnificativ.
Asadar incă de la începuturile sale cele mai vechi, cinematografia coreeana a fost împiedicată de colonizarea japonez, Divizia Naţională, războiul civil, guvernele autoritare militare, cenzură strictă, şi extrem de restrictiva si reglementările de denaturare a filmelor. Numai în 1990 cinematografia coreeana se bucura în sfârşit de un guvern de sprijin, un mediu economic stabil şi o politică de film sensibila. Deşi boom-ul comercial uimitor, care a alimentat industria de film în ultimii ani, se poate estompa şi la niveluri mai modeste, exista speranta că cinematografia coreeana nu se va confrunta din nou cu întreruperi extreme asa cum a făcut-o în secolul 20.
Cu toate acestea începand cu anul 1996, o nouă generaţie de regizori au început să ia cu asalt industria cinematografica. Stapanul Arthouse, Hong Sang-Soosi- a facut debutul cu filmul The Day a Pig Fell Into the Well (1996) care ţese experienţa a patru personaje intr-o poveste unică. În acest film şi in filmele sale ulterioare, Hong si-a construit o reputatie pentru reprezentarea lui sincera a cruzimii şi josniciei relaţiilor umane. Anul 1996 a văzut, de asemenea, debutul regizorului controversat Kim Ki-Duk, cunoscut pentru stilul său de film dur, dar vizual - izbitor (în mare parte auto-didact) şi tendinţa de a trage filme foarte repede pe un buget shoestring. Spre deosebire de majoritatea celorlalti directori din conducerea coreeana, Kim a facut filme cum ar fi The Isle (2000) care a fost mai întâi promovat pe plan internaţional. Apoi, în 1997, Lee Chang-Dong si-a facut debutul cu Green Fish. Un fost romancier, Lee va câştiga în cele din urmă un premiu pentru "cel mai bun director" de la Veneţia pentru Oasis (2002), şi, de asemenea, a servit ca Ministru al Culturii si Turismului in Corea de Sud intre anii 2003-2004.
În acelaşi timp, un grup de tineri realizatori s-au axat pe filme cu aspect mai comercial care a fost, de asemenea, si lucrarea lor de debut. În 1997,realizarea filmului de succes The Contact cu Chang Yoon-Hyun a marcat o renaştere A popularittii de box-office si a condus la succesul fără precedent al Kang Je-Gyu din 1999 in filmul Shiri. De atunci, Coreea a intrat într-o perioadă de boom-ul care clasează ca fiind unul din cele mai bruste şi notabiledin ultimii ani ai cinematografiei mondiale. Audienţe locale s-au grăbit să îmbrăţişeze filme locale, astfel că, prin 2001, 60-70 filme coreene făcute în fiecare an au vândut bilete în mod semnificativ.
Asadar incă de la începuturile sale cele mai vechi, cinematografia coreeana a fost împiedicată de colonizarea japonez, Divizia Naţională, războiul civil, guvernele autoritare militare, cenzură strictă, şi extrem de restrictiva si reglementările de denaturare a filmelor. Numai în 1990 cinematografia coreeana se bucura în sfârşit de un guvern de sprijin, un mediu economic stabil şi o politică de film sensibila. Deşi boom-ul comercial uimitor, care a alimentat industria de film în ultimii ani, se poate estompa şi la niveluri mai modeste, exista speranta că cinematografia coreeana nu se va confrunta din nou cu întreruperi extreme asa cum a făcut-o în secolul 20.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)